Route 66: Episodul III-Prima dată pe motocicletă – partea a II-a
Ziceam la sfârşitul acestui articol, ca “va urma”. Urmează, aşadar:
Mitul nr. 4: Nu te mişca, vrei să te răstorni?! Adică nu clinti un deget, nu clipi din gene, nu trage prea tare aer în plămâni, că te dai instantaneu cu roţile în sus. Stai drept şi crispat, ca un paznic englez în uniformă roşie, înlemnit sub un munte de căciula neagră şi păroasă.
Că, în timp, şaua de Harley Davidson se tranformă în arici şi că trebuie să te ocupi de scoaterea ţepilor din fund, aia n-a fost doar o fantezie. Ci o realitate înţepătoare, posterior aplatizatoare şi afurisită. Partea bună a fost că nu a fost musai să-mi dau fundul jos, ca să mi-l mişc. E adevărat că nimic nu se compară pe lumea aceasta cu beneficiile pentru trup şi spirit ale unei descălecări de motocicletă şi ale unei delicioase dezmorţiri pe îndelete de fund, însă este exagerat să crezi că trebuie să stai neclintit ca un băţ atunci când roţile se învârt. Mişcările lente,
Read MoreRoute 66-Episodul III- Întâia călărire, spulberarea miturilor
Prima călărire de motocicletă s-a întâmplat în condiţii optime de nevânt, neploaie, nefrig, nerătăciri, neincidente etc. Ne-am integrat chiar şi în grafic, astfel încât am reuşit să înnoptăm chiar în Springfield Illinois, precum plănuisem, după străbaterea a circa 300 de km de Route 66. Iar eu nu m-am fâţâit, temut şi crispat aşa tare cum aş fi crezut, ci m-am delectat, relaxată, cu priveliştea aproape neurbană a orăşelelor din Ilinois, compuse din căsuţe preponderent albe, fără curte, cu iarbă perfect tunsă şi pieptănată, cu prispă având măsuţă şi scaune, uneori chiar fotolii şi canapele cam şterse şi uzate, cu steaguri americane în adierea vântului şi cu maşini uriaşe parcate în faţă. În parcurgerea lor, am urmărit cu interes numeroasele indicatoare către felurite biserici (catolice, anglicane, baptiste, puritane, presbiteraniene, luterane, Churches of
Read MoreRoute 66 – Episodul II – Inceput de drum cu iz istoric
Am aflat mai tarziu ca Adams Street, strada unde se afla pozitionat semnul acesta de inceput de Route 66, in imediata apropiere a Institutului de Arta din Chicago, nu a facut niciodata parte din legendara ruta. Nu ca informatia asta ar fi putut in vreun fel sa subtieze zambetul larg pe care l-am etalat cu generozitate in cele cateva poze facute aici. 
Astfel de lucruri nu conteaza, cand entuziasmul e mare!
Am mers, asadar, in dimineata urmatoare ajungerii noastre in America, inghesuiti noi sapte in masina de sase persoane, inchiriata de pe Chicago O’Hare Airport, sa vedem “The Historic Route 66 – Begin Sign”.
Read MoreRoute 66 – Episodul I – Chicago
Vazut prin ochiul usturator, incetosat si insomnorat, Chicago nu a capatat contururi clare. Mi s-a parut ciudat. Ma gandesc ca de vina a fost timpul rasturnat cu fundul in sus al calatoriei cu avionul. Cum adica sa pleci la 1 PM si sa ajungi la 2:30 PM in aceeasi zi, dupa un zbor de 8 ore jumatate? Intra lumina prin pupila, dar in mintea mea se lasa intunericul. L-am simtit foarte apropiat mie ca stare de spirit pe americanul din vama care m-a intrebat cu o plictiseala linistita daca am in bagaj legume, fructe, insecte, viermi, pamant, lichide si alte componente de fauna, flora terestra si subacvatica etc. I-am oferit, articuland lenes, niste raspunsuri venite dintr-o alta minte, una ca un buzunar bleg, adanc si ingust anexat la mintea mea principala.
Chicago nu ne-a facut o primire calduroasa. Erau 41 de grade pe cat de Fahrenheit, pe-atat de extraterestre pentru mine. Si de friguroase. M-am varat in masina inchiriata, cu rucsacul in brate,
Read MoreGet your kicks on Route 66!
„My Momma always said you got to put the past behind you before you can move on. And I think that’s what my running was all about. I had run for three years, two months, fourteen days, and sixteen hours” – Forrest Gump
Apuc la întâmplare un fir şi încep deşiratul. Voi tăia nodurile, fără regrete. Că ghemul e întortocheat.
O grămadă de saci albi, de rafie, legaţi la gură, în care erau împachetate, ca nişte grăunţe, toate lucrurile mele, trona în mijlocul a ceea ce avea să nu mai fie niciodată camera mea, când am plecat, cu ochelarii sprijinindu-se pe un singur braţ, să văd America. Nu s-a întâmplat demult, dar s-a întâmplat departe şi parcă în viaţa altcuiva. Şi trebuie să mă apropii tiptil, cu atenţie şi cu răbdare, ca de un animal speriat, de amintirea aceasta neverosimilă, să o adun, să o recompun şi să o fac a mea.
Read More